luni, 11 ianuarie 2010

Inceput de an

Reuşesc să mă apropii tiptil de jurnalul meu şi încerc să scriu primele rânduri în noul an.
Mai întâi La mulţi ani! şi mulţumiri tuturor celor care au răbdarea şi curiozitatea să citesca şi mai ales să lase câte un comentariu la ceea ce postez.
Anul acesta a început cu o mare şi tare plăcuta surpriză!
A sosit Charm Quiltul meu din Franţa, "Hippocampes",
unde a fost expus timp de 2 luni la Centrul European de Patchwork, în cadrul unui concurs unde am avut curajul să particip.
 Quiltul era însoţit de aceasta informaţie
de un şal superb şi o revistă.
Nu am înteles nimic aşa că am rugat-o pe Smaranda să-mi explice despre ce este vorba. Şi uite aşa am aflat că am fost clasată pe locul 3 cu 104 voturi şi 712 puncte iar cele trimise erau premiul obţinut! 
Sunt încantată că primul meu charm quilt a fost atât de reuşit, şi-i multumesc Smarandei pentru sprijin şi încurajări şi tuturor celor din grupul meu care au fost alături de mine în cele doua luni şi jumatate cât am cusut nonstop la el.
Am primit cadou de la Sylvie cartea  "Les ATC: une aventure en miniature" unde au aparut ATC-urile mele.
M-am bucurat că pe langa poze
Sunt şi câteva cuvinte despre tehnica şi despre obiceiul mărţişorului în România.
Încă o dată mulţumesc, Sylvie!
Anul trecut a fost plin de evenimente pentru mine dar cel mai important a fost cel de la Luberon.
Mă bucur nespus că am putut participa şi mai ales că am putut să fiu acolo, să mă întâlnesc cu Nathalie, cu Smaranda, cu Iulia şi toate prietenele pe care le am în Franţa.
Sper şi anul acesta să fie tot aşa de frumos!

13 comentarii:

irina spunea...

felicitari pentru reusita ta si la cat mai multe creatii minunate!

Irina

Quilt Online spunea...

inceput de an cum nu se poate mai fericit !!!
ma bucur alaturi de tine. BRAVO.

Liana spunea...

Felicitari!!!! Elena...ce surpriza placuta.

Doina spunea...

Felicitari! Lucrarile tale sunt minunate! Ai inceput anul cum nu se poate mai bine.
Iti doresc multa inspiratie pe viitor!

Le Petit Patch de Smaranda spunea...

Anul 2010 a început cu bine pentru tine, îti doresc sa continui tot în ritmul acesta si mai ales sa cosi cu placere la toate creatiile pe care le vei face!

Fifi spunea...

daca de la primul quilt de acest gen ai luat locul 3 ... inseamna ca a iesit super ...si mai inseamna ca in viitor vei fi numai premianta :))

asa ca... spor la treaba ! ca ceea ce faci - faci bine :)

felicitari!!!

Sanda spunea...

Felicitari inca o data! Semne bune anul are! Sper ca 2010 sa-ti aduca multe alte reusite.

Anonim spunea...

Felicitari Elena, ma bucur pentru tine. Abia astept sa-ti vad CQ cu calutii de mare. Iti doresc cat mai multe reusite de acest fel.
Carmina

Nettie spunea...

Congratulations Elena! your quilt is beautiful, so I am not surprised you were placed! well done and how good you found courage ;o) hugs Nettie x

Doua Maini Dibace spunea...

Felicitari pentru premiu! Ai niste creatii deosebite.Imi plac foarte mult gentile, sunt o mica obsesie de-a mea. Eu de-abia mi-am facut curaj sa ma apropii de masina de cusut si sa indraznesc o transformare din pantalon in sacosa. Ramane de vazut ce traznaie iese. Spor in continuare si la cat mai multe premii!

Doua Maini Dibace spunea...

Multumesc mult de vizita. Ma bucur ca ti-au placut lectiile, ce invat eu incerc sa impartasesc si cu altii. Dar sa stii ca snur inca nu stiu sa fac, si chiar mi-ar fi de folos. Sa vad unde gasesc un tutorial.Vreau sa il aplic pe o sacosa cam cum ai facut pe porfardul roz care mie mi se pare foarte reusit. Iti urez spor si o zi superba.

andreea26 spunea...

FELICITARI!!! Ce frumos trebuie sa fie cand lucrarile sunt apreciate si peste hotare! Calutii de mare sunt fantastici, nu se compara cu nimic din ce am mai vazut!
Este extraordinar ca munca si truda si orele pierdute (sau mai bine zis castigate) au fost rasplatite! La cat mai multe concursuri castigate anul acesta! :D si sa ne tineti informati ca sa ne putem bucura si noi alaturi de dumneavoastra!

Dora spunea...

Asta da realizare! te felicit din toata inima si s-o ti tot asa !