marți, 24 noiembrie 2009

Aniversare

Zilele acestea a fost ziua mamei mele.
La mulţi ani, mami, îţi urez tot binele din lume!
Şi-ţi mulţumesc pentru tot ce-ai făcut pentru mine şi pentru familia mea!
Mami a mea ştie ce hobby am, m-a încurajat întotdeauna când am vrut să abandonez sau nu mi-a plăcut ce fac. Nu s-a suparat niciodata când casa era plina de aţe, ţesături, hârtie, fire, vopsele şi alte materiale cu care încercam sau experimentam câte ceva. Ştie istoria grupului precum şi toate peticelele care sunt sau au fost pe grup. A fost alături de mine când am primit în vizita câte o peticica, s-a gândit mereu sa prepare ceva bun pentru noi şi s-a bucurat de lucrurile frumoase pe care le vedea, se minuna de cate ştim să facem şi de pasiunea noastra.
S-ar bucura foarte mult dacă te-ar cunoaşte, Smaranda!
Copilaria si tinereţea mamei mele au fost ca o poveste, ca un film. Îşi aduce mereu aminte câte ceva şi-mi povesteşte iar eu îi cer din când în când "mai spune-mi mami, hai mai spune-mi cum a fost!". Nu întotdeauna îi face placere, amintirile nu sunt din cele mai fericite şi de multe ori o întristeaza. I-am propus sa le aşterne pe hârtie, nu prea are curaj şi atunci i-am oferit un jurnal.
 I-am furat iaraşi chipul din poza mea preferata, de cand avea 18 ani şi am facut coperta.



Am  lucrat cu  macrameuri lucrate de ea, pentru care nu s-a supărat niciodata că le-am folosit când am avut nevoie, dantele şi alte materiale pe care le-am vopsit cu supa de cuie ruginite pentru că-mi place foarte mult culoare care iese.

Câteva detalii



Coperţile le-am legat aşa 
 
Am încercat să lucrez în tehnica mixed-media, imi place foarte mult, acum o descopăr şi m-am inspirat de aici.
Mamei i-a placut cadoul meu şi m-am bucurat când mi-a spus: Ai evoluat foarte mult, lucrurile pe care le faci sunt din ce în ce mai frumoase!
Mulţumesc mami şi înca o data "La mulţi ani!"

14 comentarii:

lili.constanta spunea...

...m-am emotionat! La multi ani si din partea mea...cu gandul la bunatatea de placinta dobrogeana...
Va imbratisez, Lili

Fifi spunea...

La multi ani sanatosi!

Sanda spunea...

La multi ani, cu multa sanatate si din partea mea! Este foarte frumoas ce ai scris pentru mama ta, draga Elena, pentru ca ea cu siguranta merita toata dragostea!
Va doresc sa aveti timp sa umpleti jurnalul cu multe amintiri si impresii artistice!
Cu drag.

...tiktakro... spunea...

La Multi Ani, sanatosi si fericiti, mamei tale !!! si da, cere-i si asculta fiecare poveste pentru ca valoreaza enorm !!
Copertile sunt minunate si abia astept sa vad primele pagini umplute cu scrisul mamei tale si infrumusetarile tale pe margine...
O imbratisare draga mamei tale, chiar daca nu o cunosc....inca ;) !

Le Petit Patch de Smaranda spunea...

I-ai oferit un cadou pretios si sper sa umple paginile cu amintirile ei!
Si eu m-as bucura sa o cunosc, sa speram ca voi avea macar o data ocazia sa vin la Constanta, sa va fac o vizita!
Smaranda

Dora spunea...

La multi ani pentru mama ta! Copertile au iesit minunat si ce fain le-ai legat! Buna ideea;)

betty spunea...

LA MULTI ANI !!!
mama lu'Elena,cu sanatate si numai bucurii din partea fiicei Dvs.care face lucruri minunate.

carmina spunea...

La Multi Ani mamei tale, o mama minunata care merita toata dragostea ta....este minunata coperta pe care ai facut-o si ideea de a face un jurnal...
imbratisari,
Carmina

Ipomée spunea...

bon anniversaire à ta Maman, j'ai eu du mal à tout comprendre (même avec la traduction de Google !) mais ce que tu as écrit, beaucoup de mères aimeraient le lire ou l'attendre.

je t'embrasse

Elena spunea...

Mama a fost super incantata de urarile voastre, va multumeste si va doreste numai bine.

andreea26 spunea...

Spun si eu "La multi ani!" cu intarziere! :) Vreau sa spun ca ador ceea ce vad pe acest blog! Imi place extraordinar de mult jurnalul pe care l-ati oferit cadou! As vrea sa fac si eu unul pentru mama mea, dar vreau sa folosesc o fotografie cu chipul bunicii mele, care din pacate nu mai e...

sağlık portalı spunea...

Un foarte frumos site-ului. Datorită eforturilor din trecut ...

algevis spunea...

I would recommend this site for a breast reduction surgery.

Saç Ekimi Öncesi Sonrası
Saç Ekimi Doktoru
Saç Ekim

algevis spunea...

Site's character and a great color match .. memeestetigiI will recommend your site to the other platforms.Sacekimi